În iunie 1953, un grup format din 14 deținuți politici a reușit să evadeze din mina care servea drept lagăr de muncă în localitatea Cavnic, din Maramureș. Această evadare dramatică a avut loc în zona stației Rainer, moment în care prizonierii au reușit să părăsească perimetrul controlat pentru a se refugia în pădurile din apropiere. Evenimentul a marcat istoria localității, fiind un act de rezistență împotriva regimului comunist de la acea vreme.
Planul de evadare fusese pregătit cu atenție încă de când unii dintre deținuți se aflau la Baia Sprie. După mutarea acestora la Cavnic, pregătirile au continuat, iar grupul a reușit să atragă și alți deținuți în acest proiect de fugă. La ieșirea din mină, cei 14 oameni s-au urcat în două corfe, reușind să imobilizeze gardianul și muncitorul civil care păzeau ieșirea, înainte de a dispărea în vegetația deasă a zonelor montane.
Printre persoanele care au reușit această evadare se numără Ion Ioanid, Ion Pantazi, Constantin „Titi” Coșereanu, Mircea Vueric, frații Ion și Gheorghe Brânzaru, frații Ion și Simion Cojocaru, Alexandru Ciocâlteu, medicii Miltiade Ionescu și Paul Iovănescu, Colea Ungureanu, Ghiță Chiper și Titi Spânu. Unii dintre ei au fost prinși după câteva zile, însă alții au reușit să rămână în libertate luni sau chiar săptămâni întregi. Ion Ioanid și Titi Coșereanu au reușit să ajungă până la București, unde s-au ascuns cu ajutorul unor cunoscuți.
Represiunile declanșate de autorități asupra celor rămași în lagăr au fost extrem de dure și violente. Ofițerii și paznicii au aplicat măsuri de un barbarism rare, izolând și încarcerând pe cei bănuiți că au tăinuit evadații. Măsuri precum reducerea parțială sau totală a rației de mâncare au fost utilizate ca pedeapsă colectivă. În ciuda teroarei, deținuții care au rămas în lagăr au manifestat sentimente de solidaritate și frăție față de cei care au riscat totul pentru libertate.
Autoritățile comuniste au încercat să devalorizeze actul prin anunțuri oficiale, prezentând fugarii ca fiind criminali de drept comun. S-au declanșat căutări vaste în zonele Cavnic, Baia Sprie și Baia Mare, implicând unități de securitate trimise din orașele vecine. Deși unii au fost capturați rapid, un membru al unui grup de rezistență din Vrancea a reușit să evite arestarea până în octombrie 1955. Rapoartele de la acea vreme indicau că în colonia de muncă de la Cavnic se aflau circa 400 de deținuți.
Cavnic este un oraș minier din Maramureș, situat la 30 de kilometri de Baia Mare, cunoscut pentru exploatările de aur, argint, cupru, zinc și plumb. Localitatea a fost un centru industrial important, cu mine cunoscute încă din perioada medievală. După închiderea exploatărilor miniere, orașul a cunoscut o scădere demografică semnificativă, populația fiind afectată de lipsa locurilor de muncă stabile și de dificultățile economice din perioada post-industrială.