Reintegrarea veteranilor ucraineni trebuie să devină o componentă centrală a proceselor de reconstrucție ale țării, trecând de la simplul sprijin financiar la servicii complexe de recuperare socială și economică. Această recomandare apare într-o analiză publicată de Stockholm Centre for Eastern European Studies, semnată de Kostiantyn Tatarkin, consilier tehnic pentru problemele veteranilor la IREX Ukraine. Autorul subliniază necesitatea ca resursele să fie direcționate către sănătate mintală, educație și ocupare, pentru a asigura revenirea la viața civilă.
Sistemul actual de protecție socială pentru veterani se bazează pe un cadru juridic stabilit încă din 1993, prin legea privind statutul veteranilor de război. Deși acest act a fost revizuit de mai multe ori, arhitectura sa fundamentală nu a reflectat suficient extinderea masivă a numărului de persoane care necesită sprijin din cauza războiului de amploare. Kostiantyn Tatarkin argumentează că, deși plățile materiale trebuie păstrate, ele nu pot înlocui necesitatea unor servicii de management individual al cazurilor sau a formării profesionale.
Impactul fiscal al micilor prestații financiare este semnificativ atunci când este aplicat unei populații numeroase de beneficiari. De exemplu, pentru anul 2026, se estimează că 1.417.385 persoane cu statut de „participant la ostilități” vor primi o plată de 1.000 UAH, ceea ce reprezintă aproximativ 27 de milioane de EUR. Un alt instrument menționat este programul experimental Veteran Sport, care în primul trimestru din 2026 a contat peste 200.000 de participanți, oferind sume trimestriale pentru activități fizice și facilități sportive.
Analiza avertizează asupra riscului ca extinderea constantă a listelor de beneficii să consume spațiul fiscal necesar serviciilor cu impact direct asupra reintegrării. Pentru a evita blocajele, autorul propune evaluări periodice ale programelor de la nivelul Ministerului pentru Veterani și al Ministerului de Finanțe, analizând cost-eficiența și obiectivele atinse. Reforma ar trebui să se concentreze pe mutarea resurselor către nivelul municipal, deoarece serviciile de recuperare, medicină și suport psihologic sunt furnizate direct în comunitățile locale.
Pentru a asigura o tranziție reușită, responsabilitatea politicii de reintegrare trebuie distribuită între mai multe ministere, nu doar la cea dedicată veteranilor. Ministerele responsabile de sănătate, educație, locuire sau transport trebuie să monitorizeze dacă programele lor ajung eficient la această categorie de cetățeni. În acest context, Uniunea Europeană și partenerii internaționali sunt încurajați să includă explicit aceste obiective în instrumentele de reconstrucție, orientând finanțarea externă către sistemele locale și municipale.
Experiența istorică oferă lecții importante despre gestionarea acestor costuri pe termen lung. În Croația, după războaiele din anii 1990, cheltuielile pentru veterani și familiile lor au ajuns să reprezinte aproximativ 1,7% din PIB în anul 2007. O parte semnificativă din această sumă era reprezentată de pensii, o structură care, conform evaluărilor Băncii Mondiale, a creat stimulente reduse pentru participarea veteranilor pe piața muncii, afectând astfel integrarea economică a acestora.