Administrația președintelui american Donald Trump a mutat atenția de pe programul nuclear al Iranului către criza din Strâmtoarea Ormuz, lăsând dosarul nuclear fără o strategie clară. Această schimbare de priorități a avut loc după ce miza de schimbare a regimului de la Teheran a eșuat, în urma conflictului început pe 28 februarie. În acest context, Teheranul pare să fi accelerat propriul program de armament, profitând de lipsa unei strategii distincte din partea Washingtonului.
După memorandumul de înțelegere din iunie, termenul de 60 de zile pentru negocierile privind îmbogățirea uraniului a expirat fără ca discuțiile să înceapă. Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a declarat la emisiunea „This Week” de la ABC că este posibil să nu existe niciun acord nuclear, sugerând că administrația ar putea opta pentru distrugerea capacităților nucleare. Wright a adăugat că un eventual acord ar putea reveni deja următoarei administrații din Iran, subliniind incertitudinea actuală.
O preocupare majoră este că un arsenal nuclear ar oferi imunitate unui regim totalitar și ar putea declanșa o cursă a înarmării în regiune, implicând state precum Arabia Saudită sau Turcia. Autorul Mark Champion subliniază că decizia lui Trump de a se retrage din JCPOA în 2018, fără a negocia condiții mai bune, a dus la abandonarea obligațiilor de către Teheran. Astfel, Iranul a început să îmbogățească uraniu la niveluri apropiate de cele necesare pentru fabricarea unei arme nucleare.
În timp ce atenția se concentrează pe securitatea navigării prin Strâmtoarea Ormuz, riscul de proliferare nucleară crește. Generalul-maior Tamir Hayman, fost șef al serviciului de informații militare al Israelului, a observat că SUA se concentrează pe strâmtoare, pierdând din vedere dimensiunea nucleară. El a menționat că iranienii mută discuția către această zonă strategică, utilizând controlul asupra traficului naval ca pe o pârghie de influență și un instrument de descurajare internațională.
Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, se confruntă cu decizii critice în fața presiunii externe. În interiorul elitei iraniene, există dezbateri privind dezvoltarea unei capacități de descurajare nucleară, invocând modelul Coreei de Nord pentru a asigura supraviețuirea regimului. În prezent, Teheranul pare să aibă două opțiuni: capitularea în fața Statelor Unite sau rezistența suficient de mult timp pentru a obține un progres nuclear decisiv, în contextul conflictului care a costat până la 38 de miliarde de dolari.
Dosarul nuclear iranian rămâne o problemă de securitate globală, fiind transmis de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică către Consiliul de Securitate al ONU. În septembrie, au apărut informații privind posibila refacere a instalațiilor nucleare iraniene, deși atacurile anterioare urmăreau distrugerea acestora. Această situație evidențiază dificultatea de a gestiona atât programul de îmbogățire a uraniului, cât și controlul asupra rutelor maritime vitale precum Strâmtoarea Ormuz.