Un experiment agricol inovator se desfășoară în Olanda, pe terenuri mlăștinoase situate între Amsterdam și Haga, unde fermierii testează cultivarea orezului în locul pășunilor tradiționale. Proiectul pilot, care ocupă o suprafață de 0,6 hectare, urmărește identificarea unor metode de adaptare a agriculturii la schimbările climatice. Obiectivul principal este protejarea solurilor de turbă, care sunt afectate de procese de uscare și scufundare, oferind în același timp o alternativă economică pentru fermieri.
Cercetătorii implicați în acest proces testează aproximativ 30 de soiuri de orez, provenite din Rusia, China, Japonia și Uzbekistan, pentru a vedea care se adaptează cel mai bine la condițiile locale. Fermierul Sander Roeleveld, care se autointitulează „pionier”, lucrează pe un teren umed și susține că scopul său este să demonstreze existența unor posibilități de exploatare pe aceste terenuri dincolo de simpla creștere a ierbii. Organizatorii estimează că acest experiment ar putea genera aproximativ trei tone de orez cu bob scurt, varietate utilizată în prepararea sushi-ului sau a risotto-ului.
Problema centrală abordată de proiect este degradarea solurilor de turbă, care acoperă aproximativ o zecime din suprafața țării. Pentru a fi folosite ca pășuni pentru animale, aceste terenuri sunt drenate, însă acest proces duce la eliberarea de dioxid de carbon și la tăsarea solului, care poate coborî cu câțiva centimetri anual. Julian Helfenstein, cercetător la Wageningen University and Research, explică faptul că menținerea apei în sol prin cultivarea orezului ar putea limita aceste emisi evenimentele de degradare și emisiile de gaze cu efect de seră.
Rezultatele par să fie promițătoare, un soi provenit din nordul Japoniei fiind deja identificat ca fiind cel mai adaptat la mediul olandez. Persoanele care au testat produsul au declarat că orezul este potrivit pentru sushi, existând chiar și discuții despre utilizarea acestuia pentru sake. Deși proiectul este încă în faza experimentală, interesul din partea restaurantelor locale pentru un produs premium local este evident. Cercetătorii compară în prezent emisiile de CO2 și metan produse de această cultură cu cele rezultate din gestionarea pășunilor.
Această provocare agricolă nu este limitată doar la granițele Olandei, deoarece solurile de turbă reprezintă o problemă similară și în alte regiuni din nordul Europei. State precum Germania, Belgia și statele baltice se confruntă cu dificultăți analoge în gestionarea acestor tipuri de terenuri vulnerabile. Adaptarea agriculturii prin introducerea unor culturi care necesită medii umede reprezintă o strategie de protejare a ecosistemelor fragile în fața încălzirii globale.
Gestionarea terenurilor umede este esențială pentru reducerea amprentei de carbon în agricultură. Conform datelor furnizate de Universitatea Wageningen, emisiile de gaze cu efect de seră provenite strict din solurile de turbă reprezintă aproximativ 2-3% din totalul emisiilor din Olanda. Prin urmare, trecerea de la drenarea terenurilor la menținerea nivelului ridicat al apei reprezintă o schimbare structurală necesară pentru obiectivele climatice ale regiunii.