Tinerii și studenții au jucat un rol decisiv în marile transformări politice din istoria modernă a Serbiei, acționând ca o forță de schimbare prin nesupunere civică și solidaritate. Aceștia au contestat direct atât regimul comunist condus de Tito, cât și dictatura naționalistă a lui Milošević, riscându-și adesea libertatea sau viața. Mișcările de tineret au reușit să destabilizeze sistemele autoritare prin proteste pașnice, satiră și presiune constantă asupra autorităților, chiar și în momente de opresiune extremă.
Prima mare confruntare a avut loc în 1968, când studenții s-au ridicat împotriva regimului lui Iosif Broz Tito. Totul a pornit de la un incident din 2 iunie de la o tabără de vară din Noul Belgrad, care a escaladat într-o confruntare violentă cu poliția. Studenții au mărșăluit spre centrul orașului și au declarat grevă la Universitatea din Belgrad, cerând eliminarea privilegiilor nomenclaturii și libertatea presei. Deși regimul era mai deschis către Occident, disidenții erau pedepsiți cu izolarea sau închisoarea pe Goli Otok.
După ascensiunea lui Slobodan Milošević, tineretul a devenit motorul opoziției împotriva regimului naționalist. În martie 1991, studenții au protestat la fântâna Terazije împotriva controlului televiziunii de stat, numită „Bastilia TV”. Deși regimul a trimis tancurile pe străzile Belgradului pe 9 martie, manifestațiile au continuat sub bannerul „Revoluției de Pluș”. Această mișcare a cerut demisia directorilor de la televiziunea publică și eliberarea celor arestați, reușind să obțină concesii parțiale din partea puterii.
O altă etapă majoră a avut loc între noiembrie 1996 și februarie 1997, după ce Milošević a anulat rezultatele alegerilor locale câștigate de coaliția Zajedno. Protestele au durat 117 zile, fiind susținute masiv de studenți care au organizat marșuri zilnice bazate pe non-violență și satire. Oamenii au folosit fluiere și oale pentru a acoperi transmisiunile de propagandă de la televiziunea de stat. În urma presiunii internaționale și a medierei OSCE, Milošević a fost nevoit să recunoască victoria opoziției.
În octombrie 1998, s-a fondat mișcarea „Otpor!”, un grup de studenți care a folosit marketingul de gherilă și rezistența non-violentă pentru a-l înlătură definitiv pe Milošević. Cu peste 70.000 de membri, „Otpor!” a folosit sloganul „Gotov je!” și un simbol al pumnului strâns pentru a mobiliza întreaga țară. Această rețea descentralizată a funcționat ca un catalizator, convingând clasa muncitoare și comunitățile rurale că regimul este slab. Mișcarea a dus la ocuparea Parlamentului în urma alegerilor prezidențiale din 5 octombrie 2000.
Istoria politică a regiunii balcanice este marcată de aceste tranziții de la regimuri de partid unic la încercări de democrație. În perioada postbelică, mișcările studențești au fost adesea singurele forțe capabile să impună schimbări structurale într-un climat de hiperinflație și penurie. Aceste evenimente au demonstrat că tineretul poate acționa ca un instrument de control social, forțând regimurile politice să facă concesii sau să capituleze în fața presiunii civile organizate.