O mișcare de protest care a început prin revendicări legate de statutul sistemului de învățământ a degenerat într-un val de manifestări generalizate în Europa de Vest. În Franța și Italia, nucleul principal al manifestanților este format din tineri, în special elevi de liceu și studenți, care au început luptele pe stradă din cauza subfinanțării educației. Această problemă a inclus deficitul de personal și infrastructura precară a școlilor, elemente care au alimentat revolta inițială a generației tinere.
În Italia, protestele au căpătat o dimensiune mai amplă, implicând ulterior activiști de extremă stângă, sindicate, transportatori și agricultori, în special în sudul țării. Manifestările nu se mai limitează doar la sectorul educației, ci au inclus acum nemulțumiri față de inflația galopantă, prețul ridicat al carburanților și deteriorarea serviciilor publice și sociale. În unele cazuri, violența a fost evidentă, precum în Milano, unde un copil de 11 ani a fost reținut după ce a vandalizat centrul orașului.
Fenomenul de protest este strâns legat de zonele periferice ale marilor metropole italiene, precum Roma, Milano sau Torino, dar și de orașe precum Bergamo. În aceste zone locuiește o populație specifică, numită „maranza”, formată în principal din a doua generație de imigranți din Africa de Nord, dar și din Europa de Est, inclusiv români, serbi sau albanezi. Acești tineri, deși vorbesc italiană fluidă și sunt integrați cultural, se simt marginalizați de către societatea și statul italian.
Analiza sociologică indică faptul că această generație a fost afectată profund de izolarea din perioada pandemiei de COVID-19 și de o alienare socială crescută. Frustrările acumulate sunt adesea reflectate în comportamente violente care amintesc de mecanismele din jocurile video, precum GTA, unde distrugerea este permisă. Această refulare de energie se manifestă prin acte de vandalism în lumea reală, fiind un rezultat al unei perioade de izolare și a lipsei de supraveghere sau de oportunități de exprimare.
În Italia a apărut și o mișcare specifică, numită „17 octombrie”, care se prezintă ca o mișcare anarhică și antisistem. Acești manifestanți susțin că nu sunt reprezentați de partide politice, de școli sau de statul în general. Tensiunile au fost accentuate și de implicarea unor grupări mici de extremă stângă, care au preluat parțial protestul tinerilor, ducând la o escaladare a violenței în zonele urbane și la spargerea de vitrine în diverse orașe.
Manifestările de stradă din Europa reflectă o perioadă de instabilitate socială, unde nemulțumirile economice se îmbină cu problemele de integrare ale noilor generații. În contextul actual, unde inflația și costurile de viață cresc, aceste mișcări pot deveni tot mai complexe, trecând de la revendicări sectoriale la o opoziție totală față de structurile statale existente.