Cercetători de la Universitatea Leibniz din Hanovra și Helmholtz-Zentrum Dresden-Rossendorf au publicat rezultatele unei analize asupra unor fragmente minuscule provenite de la reactorul distrus de la Cernobîl. Studiul s-a concentrat pe șase particule extrem de radioactive, extrase din probe de sol din Ucraina, pentru a evalua stabilitatea acestora după patru decenii de la accidentul nuclear din 1986. Rezultatele arată că aceste așa-numite „particule fierbinți” sunt mult mai stabile decât se presupunea anterior, conform datelor publicate în Phys.
Analiza structurală a fost realizată cu ajutorul razelor X, examinând fiecare dintre cele șase fragmente din aproximativ 2.000 de unghiuri diferite pentru a reconstrui structura internă. Oamenii de știință au observat că structura cristalină a combustibilului nuclear din aceste particule a rămas în mare parte intactă până în prezent. Această stabilitate chimică sugerează că resturile accidentului pot reține produșii de fisiune în interior, ceea ce ar putea însemna că o parte mai mică de substanțe radioactive ajunge în sol și în apa din zona afectată.
Echipa de cercetare a identificat mai multe tipuri de particule rezultate în urma dezastrului. Unele sunt chimic și fizic foarte asemănătoare cu dioxidul de uraniu, în timp ce altele sunt învelite sau fuzionate cu stratul de zirconiu care proteja combustibilul, formate în urma creșterii dramatice a temperaturii. Un alt tip de particule a apărut din cauza incendiului de grafit care a durat zece zile, ducând la oxidarea combustibilului și formarea diferiților oxizi de uraniu, care pot fi transportați ușor de vânt.
Deși descoperirea este semnificativă, cercetătorul Tobias Weissenborn subliniază că fiecare particulă are o structură diferită și că studiul s-a limitat la doar șase fragmente din două zone. Pentru a trage concluzii generale despre stabilitatea acestor materiale, este necesară analiza unui număr mult mai mare de probe din regiuni diverse. De asemenea, experții avertizează că aceste rezultate nu permit stabilirea unor concluzii definitive privind riscurile pentru sănătate, deoarece pot exista fragmente rezistente care să elibereze radionuclizi mult mai târziu.
Din cauza riscului reprezentat de inhalarea particulelor microscopice, care poate provoca probleme grave de sănătate, descoperirea nu implică ridicarea restricțiilor din Zona de Excludere de la Cernobîl. Stabilitatea observată în acest eșantion mic nu garantează că întregul mediu este sigur. Există posibilitatea ca anumite materiale să rămână instabile și să contamineze zona pe termen foarte lung, menținând astfel pericolele asociate prafului radioactiv care încă contaminează solul din jurul reactorului distrus.
Accidentul nuclear de la Cernobîl, survenit în anul 1986, a dus la eliberarea unor cantități uriașe de resturi radioactive în atmosferă și în mediul înconjurător. Din acea perioadă, zonele din jurul reactorului au rămas sub un regim strict de control, deoarece particulele de praf radioactiv continuă să afecteze solul. Monitorizarea stabilității acestor reziduuri rămâne o prioritate pentru comunitatea științifică internațională în scopul evaluării riscurilor pe termen lung.