La 40 de ani de la cel mai grav dezastru nuclear din istorie, o cercetare recentă a oferit detalii noi despre starea combustibilului dispersat în urma exploziei de la Cernobîl. Oamenii de știință au analizat particule de praf radioactiv pentru a înțelege modul în care acestea au rezistat deceniilor de expunere la intemperii și degradare. Rezultatele studiului sunt esențiale pentru evaluarea siguranței viitoare a centralelor nucleare și pentru stabilirea momentului în care zona va putea fi accesibilă fără echipament de protecție.
Echipa de cercetare, formată din specialiști de la Universitatea Leibniz din Hanovra și de la Centrul Helmholtz din Dresda-Rossendorf (HZDR), din Germania, a studiat șase particule de combustibil colectate din Zona de Excludere. Aceste granule microscopice, cu dimensiuni cuprinse între 8 și 50 de micrometri, au fost împărțite în trei categorii distincte, în funcție de procesele chimice și fizice suferite în timpul exploziei inițiale a reactorului. Analiza a demonstrat că structura acestor particule este remarcabil de persistentă.
Fizicianul Tobias Weissenborn, de la Universitatea Leibniz din Hanovra, explică faptul că cele trei clase de particule au compoziții diferite. Prima categorie include particule care rămân chimic și fizic foarte asemănătoare cu dioxidul de uraniu. A doua categorie este formată din particule învelite parțial sau complet în zirconiu, ori fuzionate cu acesta. A treia clasă s-a format în momentul în care moderatorul de grafit a luat foc în timpul accidentului.
Pentru a examina aceste structuri atomice, cercetătorii au utilizat tehnica analizei prin difracție, utilizând razele X pentru a determina structura cristalină. Cristalograful Christoph Hennig, de la HZDR, a precizat că fiecare particulă a fost rotită complet într-un fascicul de raze X focalizat la 100 de micrometri, aproximativ grosimea unui fir de păr uman. Această metodă a permis măsurarea fiecărei particule din 2.000 de unghiuri diferite, surprinzând toate reflexiile necesare.
Deși stabilitatea materialului ar putea fi considerată o veste bună, deoarece sugerează o eliberare mai lentă de radiații în mediu, riscurile rămân semnificative. Particulele vor continua să fie periculoase timp de zeci de ani, existând riscul ca acestea să fie inhalate sau ridicate de la sol de către vânt, eroziune sau animale. Cercetătorii subliniază că eșantionul de șase particule este redus și că sunt necesare seturi de date mai vaste pentru a formula concluzii universale despre sănătatea în regiune.
Dezastrul de la Cernobîl, survenit în urma unei explozii la reactor, a dus la dispersarea masivă de radionuclizi în atmosferă și în sol. Acest eveniment a transformat o vastă zonă în loc de acces restricționat, unde procesele de degradare a materialelor radioactive continuă să fie monitorizate de comunitatea științifică internațională pentru a preveni contaminarea suplimentară a ecosistemului local.