Compania americană Antares a câștigat o competiție organizată de Forțele Aeriene ale SUA pentru dezvoltarea unui demonstrator de reactor nuclear spațial. În urma acestui câștig, Antares va beneficia de un buget de 161 de milioane de dolari pentru implementarea proiectului. Procesul tehnologic va include efectuarea unei demonstrații la sol a reactorului nuclear R1-S, urmată de integrarea acestuia cu o navă spațială pentru obținerea certificării de zbor necesară lansării.
Deși specificațiile tehnice exacte ale modelului R1-S nu au fost făcute publice, familia de reactoare R1 utilizează combustibil de tip HALEU, format din particule TRISO. Aceste sisteme sunt dotate cu un miez de grafit și conducte de căldură cu sodiu, utilizând un ciclu Brayton cu azot în buclă închisă. Familia de reactoare este capabilă să furnizeze o energie electrică între 100 kW și 1 MW, având o durată de funcționare de peste șase ani.
În cadrul acestui program, Antares va utiliza și reactorul Mark-1 pentru a alimenta un activ operațional terestru-spațial. Deși compania nu a oferit detalii despre locația sau natura exactă a acestei infrastructuri, se estimează că aceasta va susține operațiunile spațiale. Proiectul urmează să urmeze pașii de dezvoltare ai modelelor anterioare, care au demonstrat capacitatea de a gestiona sisteme complexe de control și oprire de urgență.
Antares a marcat un progres semnificativ în acest domeniu prin microreactorul Mark-0, care a atins nivelul critic la Laboratorul Național Idaho pe 4 iunie 2026. Această realizare a fost posibilă sub autoritatea Departamentului de Energie al SUA, făcând din companie prima entitate privată care a atins acest nivel critic în programul de reactoare pilot. În 2027, se preconizează că următorul model, Mark-1, va funcționa timp de peste șase luni.
Dezvoltarea acestor tehnologii face parte dintr-un efort mai larg al Statelor Unite de a crea surse de energie pentru misiuni științifice și militare. Inițiativa NSTM-3, aprobată în aprilie 2026, pune accent pe reactoare de putere mică și medie pentru orbita terestră și suprafața Lunii. Scopul este implementarea unor sistime care să producă minim 100 kW în deceniul următor, prin colaborarea dintre NASA și Pentagon.
Programul de dezvoltare a reactoarelor spațiale se încadrează într-un context de extindere a capacităților de energie nucleară pentru misiuni de lungă durată. Statele Unite urmăresc optimizarea sistemelor de conversie a energiei și a infrastructurii terestre pentru a susține explorarea lunară și orbitală. Această strategie implică utilizarea unor elemente comune de proiectare între agențiile guvernamentale pentru a asigura eficiența operațiunilor spațiale viitoare.