Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială a lansat de la portul spațial de pe insula Tanegashima nava spațială destinată misiunii MMX, Explorarea Lunilor Marțiene. Această expediție de cinci ani implică cinci agenții spațiale care colaborează pentru a ateriza un prospector robotic și un rover pe Phobos, cel mai mare satelit al lui Marte. Obiectivul principal al acestui efort tehnologic este colectarea de probe de sol și roci care urmează să fie aduse pe Pământ în anul 2031.
Misiunea, evaluată la 578 de milioane de dolari, utilizează o navă spațială masivă de 5 tone care are estimată o sosire la Marte până la sfârșitul verii viitoare. După ce va intra pe orbita planetei, nava se va sincroniza cu Phobos pentru a lansa roverul Idefix, un vehicul franco-german cu patru roți. Acest rover va funcționa ca un cercetaș de siguranță, efectuând sobrevoliuri timp de 100 de zile înainte ca modulul principal să efectueze aselenizarea.
Phobos este descris ca o rocă aspră, în formă de cartof, având un diametru de doar 22 de kilometri. Examinarea materialelor de pe acest satelit este esențială pentru a înțelege modul în care au apărut sateliții lui Marte sau alți sateliți din sistemul solar. Deși NASA a reușit aterizări pe Marte în ultimii 50 de ani și China a realizat o astfel de operațiune în 2021, nicio misiune nu a reușit până acum să aterizeze pe sateliții Phobos sau Deimos.
Tehnologia roverului Idefix include mecanisme de auto-redresare în cazul unei aterizări cu susul în jos, însă riscurile rămân semnificative. Julien Baroukh de la Agenția Spațială Franceză a subliniat că succesul depinde de evitarea scufundării în solul moale sau a blocării între pietre. Odată ce panourile solare sunt instalate, roverul nu se mai poate redresa, motiv pentru care deplasarea sa va fi extrem de lentă, cu o viteză de doar 1 milimetru pe secundă.
Controlorii de zbor japonezi monitorizează atent terenul accidentat și praful pentru a asigura o coborâre sigură a navei-mamă. Modulul de aselenizare, care are patru picioare, este programat să colecteze probele de la suprafață la sfârșitul anului 2028 sau 2029. Japonia deține un avantaj strategic în acest domeniu, având experiența de recuperare a unor mostre de pe asteroizi din centura sa cosmică, consolidând astfel capacitatea de explorare a corpurilor cerești îndepărtate.
Explorarea sateliților marțieni reprezintă o etapă critică în studiul formării sistemelor planetare. În timp ce misiunile către Marte s-au concentrat pe explorarea suprafeței planetei, sateliții precum Phobos oferă perspective unice asupra evoluției cosmice. Succesul misiunii MMX ar putea marca prima dată când umanitatea reușește să aducă mostre de pe un satelit natural al unei alte planete, depășind limitele explorării de pe Marte sau de pe Lună.