Cercetătorii au descoperit indicii esențiale despre modul în care substanțele utilizate în anestezia generală afectează creierul uman, sugerând existența unei „a treia stări” a conștiinței. Deși peste 350 de milioane de operații sunt efectuate anual la nivel global sub anestezie, mecanismul exact prin care aceste medicamente deconectează creierul rămâne o enigmă medicală majoră. Noile scanări RMN oferă date despre modul în care rețelele neuronale generează gândirea conștientă și cum este întreruptă această comunicare.
Anestezicele generale funcționează prin perturbarea semnalelor transmise între celulele nervoase, inducând o stare de inconștiență totală. Sub efectul acestora, scanările prin rezonanță magnetică arată o reducere globală a activității cerebrale, însă nu s-a stabilit dacă este necesară oprirea întregului creier sau dacă anumite regiuni sunt mai critice. Nick Franks, profesor la Imperial College London, menționează că anumite zone sunt mai sensibile și se opresc primele, ridicând întrebarea dacă acestea declanșează blocarea generală a sistemului.
Un rol central în acest proces pare să îl joace talamusul, o structură situată adânc în creier care funcționează ca un nod central de comunicare. Nick Franks explică faptul că stimularea unei zone specifice a talamusului poate trezi un animal anesteziat sau chiar o persoană aflată în comă. Deși unii cercetători consideră scoarța cerebrală drept sediul conștiinței, talamusul rămâne o zonă critică pentru menținerea stării de veghe și pentru controlul circuitelor naturale ale somnului.
Jaideep Pandit, medic primar anestezist la Oxford University Hospitals, a observat un fenomen numit „a treia stare”, situat la granița dintre somn și trezire. Acesta a constatat că o treime dintre pacienții care par inconștienți pot răspunde la comenzi simple, precum strângerea degetelor, deși nu prezintă semne exterioare de durere sau veghe. Această observație sugerează că există un nivel intermediar de conștiență care nu este acoperit de definiția clasică a somnului medical.
Analizele realizate de Andrea Luppi de la Universitatea din Cambridge arată că, sub anestezie, creierele individuale își pierd caracterul unic și devin mai greu de deosebit. În stare de veghe, activitatea neuronală funcționează ca o amprentă digitală, dar anestezia întrerupe comunicarea dintre regiunile cerebrale separate. Sub acest efect, activitatea cerebrală își pierde direcția și plutește în derivă, comunicând doar între zonele care sunt legate fizic și imediat între ele.
Istoria anesteziei a cunoscut o schimbare radicală în anul 1846, marcând trecerea de la procedurile efectuate pe pacienți în stare de veghe la controlul stării de conștiență. Înainte de această perioadă, intervențiile chirurgicale erau extrem de traumatizante, iar pacienții nu beneficiau de nicio metodă de ameliorare a durerii. Astăzi, în ciuda progresului tehnologic, înțelegerea noastră despre experiența conștientă rămâne rudimentară, conform lui Boris Heifets de la Universitatea Stanford.