Oamenii de știință au identificat mii de fisuri care dezvăluie transformările geologice prin care trece Luna pe măsură ce interiorul său se răcește. Un studiu recent, publicat în revista The Planetary Science Journal, estimează că raza satelitului natural al Pământului s-a redus cu aproximativ 45 de metri în ultimele 400-800 de milioane de ani. Această contracție este rezultatul procesului de scădere a temperaturii interne, care afectează direct structura suprafeței selenare.
Cercetarea s-a bazat pe analiza imaginilor realizate de camera sondei Lunar Reconnaissance Orbiter (LROC), care au permis identificarea a peste 10.000 de falii recente. Thomas Watters, coordonatorul studiului și cercetător emerit la Centrul pentru Studii Planetare și Terestre al Muzeului Național al Aerului și Spațiului Smithsonian, a declarat că numărul acestor fisuri este mult mai mare decât și-ar fi putut imagina. Imaginile au scos la iveală structuri lungi și curbate, formate atunci când scoarța lunară se contractă și este împinsă în sus.
Procesul de formare a acestor configurații geologice diferă de activitatea tectonică de pe Pământ. În timp ce planeta noastră dispune de aproximativ 15 plăci tectonice majore, Luna are un înveliș exterior format dintr-o singură placă. Din acest motiv, faliile lunare nu apar la granițele dintre plăci, așa cum se întâmplă pe Pământ, ci se formează în diverse regiuni ca urmare a tensiunilor provocate de contracția scoarței. Cercetătorii au observat și creste înguste în regiunile joase, care seamănă cu niște riduri.
Studiul evidențiază și diferențe semnificative între diversele zone ale satelitului. Unele regiuni prezintă numeroase falii, în timp ce altele au mult mai puține fisuri și o scoarță mai groasă, fiind considerate mai stabile. Cercetătorii consideră că multe dintre aceste fisuri s-au format în etape mai târzii ale evoluției Lunii. În primele perioade, o scoarță mai groasă ar fi putut acționa ca un strat izolator, încetinind pierderea căldurii și amânând procesul de contracție.
Procesul de răcire și contracție nu a încetat, iar suprafața Lunii continuă să fie influențată de aceste schimbări interne. Oamenii de știință estimează că, pe măsură ce interiorul continuă să se răcească, faliile existente se vor extinde, iar alte fisuri noi vor apărea constant. Cartografierea acestor formații este esențială pentru a reconstitui istoria geologică a satelitului și pentru a înțelege modul în care scoarța sa a suportat transformările de-a lungul mileniilor.
Luna s-a format acum aproximativ 4,5 miliarde de ani, în urma unei coliziuni violente între Pământul incipient și o protoplanetă numită Theia. Acest eveniment a lăsat interiorul satelitului extrem de fierbinte, însă temperatura acestuia a scăzut treptat de-a lungul timpului. Această evoluție termică de la o stare de căldură extremă la o răcire graduală este motorul principal care determină modificările geologice observate astăzi prin intermediul imaginilor LROC.