Mopedul electric Elmo, un vehicul dezvoltat în România încă din anii ’70, a fost subiectul unui reportaj realizat de BBC pe străzile Bucureștiului. Proiectul a fost conceput de o echipă de cercetători de la Institutul de Cercetări pentru Industria Electrotehnică (ICPE) din București, în colaborare cu fabrica din Zărnești. Vehiculul putea atinge o viteză de 25 km/h și funcționa pe baterii reîncărcabile, oferind o autonomie de aproximativ trei ore fără a necesita o nouă încărcare.
În cadrul emisiunii „Tomorrow’s World”, un jurnalist BBC a testat mopedul, constatând că performanțele acestuia erau comparabile cu cele ale unui moped obișnuit, echipat cu un motor de 49 cmc. Tehnologia utilizată se baza pe un motor electric cu rotor-disc, o direcție de cercetare pe care specialiștii români o urmăreau încă din anii ’60. Documentele tehnice ale ICPE indică faptul că mopedul Elmo era dotat cu un motor de 500 W, alimentat la 24 V, care funcționa la o viteză de 3.000 de rotații pe minut.
Deși tehnologia rotorului plat a avut origini în SUA, cercetătorii din București au contribuit la perfecționarea conceptului, obținând un brevet american din 1972. Inventatorii menționați în documente sunt Dumitru Felician Lăzăroiu, Sigismund Șlaiher și Gheorghe Mihai Mihăiescu, sub titularul ICPE. În ciuda prezentării publice la Expoziția realizărilor economiei naționale din 1975, producția de serie a fost amânată repetat. Fabrica „6 Martie” din Zărnești, care urma să asigure fabricarea, nu a reușit să înceapă procesul de producție conform planurilor inițiale.
Autoritățile au încercat să relanseze proiectul prin anunțarea unor noi termene, precum anul 1979 pentru producție sau apariția modelului îmbunătățit Elmo-2. Această versiune nouă urma să fie fabricată de întreprinderea Mefin din Sinaia și promitea o autonomie de 80 de kilometri, cu intrarea în fabricație programată pentru anul 1980. Totuși, nici aceste noi date nu au fost respectate, iar documentele ulterioare de la ICPE nu confirmă începerea producției de serie a mopedului în deceniul următor. Proiectul a rămas, în final, la stadiul de experiment de succes.
Eforturile de cercetare au continuat însă prin inginerul Sigismund Șlaiher, care a coordonat dezvoltarea motoarelor cu rotor-disc pentru aplicații industriale și servomotoare pentru roboți. Tehnologia a fost utilizată și pentru export, motoarele fiind produse la ICPE sau la IFMA. Șlaiher și-a continuat activitatea și după căderea regimului, publicând volume despre servomotoare și obținând noi brevete pentru sisteme de reglare a vitezei vehiculelor electrice, menținând activă expertiza tehnică dobândită în perioada proiectului Elmo.
În perioada comunismă, dezvoltarea tehnologiilor electrice în România a fost strâns legată de institute de cercetare precum ICPE, care gestionau experimente pe o gamă largă de puteri, de la 350 W până la 4 kW. Aceste programe de cercetare au vizat nu doar mobilitatea urbană, ci și modernizarea industriei prin introducerea componentelor electronice avansate, deși implementarea comercială a inovațiilor a întâmpinat adesea dificultăți logistice și de producție.