Un nou studiu realizat de European Policy Centre și Studio Europa Maastricht propune introducerea treptată a inteligenței artificiale în procesul de examinare a cererilor de viză Schengen. Autorii recomandă utilizarea tehnologiei pentru sarcini care variază de la ordonarea documentelor până la identificarea posibilelor fraude, însă sub supravegherea constantă a oamenilor. Propunerea pune accent pe realizarea unor proiecte-pilot și pe stabilirea unor standarde europene comune, asigurându-se că decizia finală rămâne exclusiv în mâinile funcționarilor competenți.
Implementarea propusă de cercetători urmează trei etape distincte, fără un calendar obligatoriu stabilit. Prima etapă vizează sprijinul administrativ, prin instrumente care pot identifica tipul documentelor, extrage date și pregăti traduceri sau rezumate. Etapa a doua ar trebui să permită analizarea neconcordanțelor dintre datele din formular și documentele justificative, precum invitațiile sau rezervările. Ultima etapă vizează crearea unui spațiu digital integrat, o interfață unică prin care funcționarii să poată utiliza instrumente verificate pentru examinarea cererilor.
Analiza, semnată de Dániel Csörgő, Alberto-Horst Neidhardt și Alexander Grigoriev, subliniază că o alertă generată automat nu constituie o dovadă de fraudă. O neconcordanță poate apărea din erori de completare sau probleme de traducere, motiv pentru care supravegherea umană este critică. Autorii avertizează că, dacă funcționarii ar prelua automat rezultatele algoritmilor fără verificări suplimentare, asistența tehnică ar putea devena o sursă de erori. Proiectele-pilot trebuie evaluate riguros în funcție de viteza de procesare, numărul de alerte false și volumul de muncă.
Presiunea asupra consulatelor este semnificativă, având în vedere volumul de cereri de viză de scurtă ședere. În 2025, consulatele UE și ale statelor asociate Schengen au primit peste 12 milioane de astfel de cereri, o creștere de 4,3% față de anul 2024. Deși inteligența artificială ar putea reduce munca repetitivă, studiul nu cuantifică o economie de timp garantată. Este esențial ca beneficiile pentru solicitanți și pentru consulate să fie demonstrate prin teste concrete, nu doar prin simpla digitalizare a procedurilor existente.
Din punct de vedere juridic, sistemele AI care asistă examinarea vizelor pot fi clasificate ca având risc ridicat. Pentru astfel de sisteme, cerințele principale privind gestionarea riscurilor, trasabilitatea și calitatea datelor se aplică, în general, începând cu data de 2 decembrie 2027. Autorii subliniază că digitalizarea nu înseamnă transferul deciziei către un algoritm, ci oferirea de informații suplimentare. De asemenea, menționarea riscului de a crea sisteme incompatibile între statele membre reprezintă o preocupare majoră a cercetătorilor.
În prezent, cadrul pentru digitalizarea vizelor permite deja utilizarea unei platforme comune pentru depunerea cererilor și încărcarea documentelor. Codul de vize prevede, în mod obișnuit, o decizie în 15 zile calendaristice de la depunerea unei cereri admisibile, cu posibilitatea de prelungire până la 45 de zile. Această procedură actuală constituie baza pe care cercetătorii propun să se integreze tehnologiile avansate, menținând în același timp garanțiile de contestare a deciziilor pentru solicitanți.