Astronomii au identificat un obiect misterios în Calea Lactee, denumit VT J1906+0849, care emite semnale radio într-un mod neașteptat. Această sursă radio tranzitorie se află la o distanță de cel puțin 49.000 de ani-lumină de Pământ, situându-se dincolo de brațul spiral exterior Norma-Cygnus al galaxiei noastre. Fenomenul a atras atenția cercetătorilor deoarece intensitatea și frecvența emisiilor sale variază într-un mod care nu poate fi explicat ușor prin mecanismele fizice actuale.
Studiul, condus de Jessie Miller de la Institutul de Tehnologie din California și publicat în The Astrophysical Journal, relevă faptul că sursa a rămas foarte strălucitoare în spectrul radio timp de aproximativ două decenii. Obiectul a fost identificat inițial în datele colectate în 2017 prin sondajul Very Large Array Sky Survey (VLASS), fiind atunci cea mai strălucitoare sursă radio tranzitorie descoperită. Semnalul său de aproximativ 70 de milijansky a fost considerat neobișnuit de puternic pentru o poziție aflată la o asemenea distanță galactică.
Analiza evoluției temporale a semnalului indică o activitate complexă, începând cu faptul că în 1996 nu exista niciun semnal detectabil în acea regiune. Observațiile efectuate între 2006 și 2013 au arătat o creștere treptată a intensității, care a atins un vârf de aproximativ 200 de milijansky în anul 2014. După o perioadă de diminuare observată în 2019 și 2024, obiectul a început din nou să devină mai strălucitor spre sfârșitul anului 2025, complicând interpretările.
Un aspect critic este schimbarea frecvenței la care emisia atinge intensitatea maximă, un fenomen care nu urmează tiparele standard de răcire a unui nor de particule. În 2019, vârful emisiei era în jurul frecvenței de 1,9 gigahertzi, acesta coborânde la 0,8 gigahertzi în 2024, pentru a urca din nou la circa 2,2 gigahertzi în 2026. Deși radiația sincrotron este o explicație posibilă, faptul că sursa nu pare să se extindă semnificativ în spațiu contrazice modelele clasice de dispersare a energiei.
Cercetătorii explorează ipoteza unui obiect compact, precum o gaură neagră sau o stea neutronică, care atrage materie de la o stea companion prin procesul de acreție. Deși telescopul spațial Swift al NASA nu a detectat raze X, ceea ce ar fi susținut acest scenariu, cercetătorii sugerează că materialul din jurul obiectului ar putea absorbi aceste radiații. Comparația cu sistemul SS 433, care utilizează jeturi de particule pentru a ascunde emisiile de raze X, oferă un model pentru comportamentul lui VT J1906+0849.
Sondajele astronomice de mare amploare, precum cele care utilizează radiotelescoapele de mare putere, sunt esențiale pentru identificarea acestor sisteme galactice complexe. Aceste investigații permit descoperirea unor obiecte precum găurile negre sau stelele neutronice care interacționează cu materia din jur, chiar și atunci când emisiile lor nu sunt detectabile prin alte tipuri de radiații, cum ar fi razele X sau lumina vizibilă, facilitând o înțelegere mai profundă a dinamicii galactice.