O problemă structurală apărută la blocul OD3 din Drumul Taberei, din Sectorul 6, a readus în atenția publicului amintirea cutremurului din 1977. Deși există îngrijorări privind integritatea clădirii, Primăria Municipiului București a precizat că crăpătura există de nouă ani. Conform instituției, cauza acestui fenomen este reprezentată de problemele la nivelul canalizării imobilului, nu de o calitate deficitară a construcției în sine.
Evenimentul din Drumul Taberei a generat comparații cu tragedia de la 4 martie 1977, când blocul OD16 din cartierul Militari s-a prăbușit complet. Spre deosebire de majoritatea clădirilor căzute în centrul capitalei, care au fost construite înainte de 1940, blocul OD16 era o construcție din perioada comunistă. Acest seism de 7,2 grade pe scara Richter a provocat distrugeri masive în întreaga zonă a Bucureștiului.
Pe lângă blocul OD16, cutremurul a afectat numeroase alte structuri, precum blocurile Casata, Continental, Nestor sau Dunărea. De asemenea, s-au prăbușit imobile de pe străzile Ion Ghica, Brezoianu, Tudor Arghezi, Hristo Botev, Alexandru Sahia și Moșilor nr. 135. Tot în București, clădirea Centrului de calcul a Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor s-a prăbușit, iar Spitalul Fundeni și Spitalul de Urgență au necesitat evacuări de urgență.
Analiza riscurilor indică faptul că un seism major ar putea suprapune mai multe catastrofe, inclusiv incendii provocate de spargerea țevilor de gaze. Aproximativ 400 de blocuri cu bulină roșie ar putea fi afectate, alături de clădirile construite înainte de 1930 care nu foloseau fier beton. Un alt pericol major este reprezentat de Lacul Morii, care ar putea cauza inundații masive în zona centrală a capitalei în caz de rupere a porților.
Vulnerabilitățile orașului includ și modificarea structurilor de rezistență prin extinderile comerciale sau construcția zgârie-norilor. Vibrațiile metroului și devierea izvoarelor subterane reprezintă, de asemenea, factori de risc pentru stabilitatea blocurilor. În plus, multe imobile sunt construite pe teren nisipos, în albia râurilor Dâmbovița și Colentina, ceea ce crește expunerea la efectele unui seism puternic.
Istoria seismicii în România arată o recurență a evenimentelor majore la intervale de câteva decenii. După cutremurul din 1738 (7,7 grade), au urmat cutremure în 1802, 1838, 1901 și 1940, acesta din urmă fiind unul dintre cele mai catastrofale. După seismul din 1977, un alt cutremur de 7,1 grade a avut loc la nouă ani distanță, provocând circa 150 de victime.