În perioada regimului comunist, industria auto românească a fost marcată de o dualitate între mașinile modeste pentru populație și modelele de lux destinate elitei. În timp ce cetățenii foloseau modele precum Dacia 1300 sau 1310, în fabrici se dezvoltau prototipuri performante și autoturisme modificate. Aceste vehicule, create pentru export sau pentru cerințele politice, aveau dotări superioare standardului de bază impus în țară.
Un exemplu reprezentativ pentru segmentul de export a fost Dacia 1310 TS, lansată în 1980. Acest model a fost conceput pentru a impresiona pe piețele externe, fiind dotat cu un motor de 150 de cai putere, o evoluție a motorului de Renault 12 Gordini. Interiorul era mult mai sofisticat, având scaune tapițate cu vinil maro, bord cu inserții de lemn și sistem de răcire performant. Prima unitate a ajuns chiar în garajul lui Nicolae Ceaușescu.
Un alt model exclusivist a fost Dacia 2000, produs în serie limitată între anii 1979 și 1982. Această mașină era o adaptare după modelul Renault 20 TS și era accesibilă doar membrilor Comitetului Central sau altor oficiali de rang înalt. Vehiculul dispunea de motor de 2.200 cm cubi, 115 cai putere, cutie automată și dotări moderne precum geamuri electrice sau computer de bord. Era un standard de lux pentru acele vremuri.
Existau și proiecte de o complexitate tehnologică ridicată, precum Dacia 1300 Diplomat, concepută în 1979 pentru misiuni oficiale. Această limuzină de tip Pullman ar fi avut șase uși, opt locuri și un interior luxos cu scaune de piele. Se menționează că ar fi fost dotată cu un motor de tip Ford și ar putea fi fost chiar blindată. Un alt model experimentat a fost Dacia 1310 M, un prototip hibrid bazat pe utilizarea metanolului.
Tehnologia hibridă a modelului 1310 M a vizat reducerea consumului de benzină prin utilizarea metanolului, un combustibil mult mai ieftin. Totuși, acest proiect nu a ajuns la producția de serie din cauza problemelor tehnice majore. Metanolul a demonstrat o agresivitate ridicată, afectând rapid garniturile de cauciuc, componentele de plastic și elementele de aluminiu sau zinc ale motorului. Acest lucru a dus la o uzură accelerată a motorului și la probleme de siguranță.
Industria auto românească a funcționat într-un regim de asimilare internă, unde calitatea componentelor a scăzut drastic în anii 1980. În acest context, modelele de lux și prototipurile de export au reprezentat o excepție față de dificultățile tehnice întâlnite de restul populației. Aceste vehicule speciale au servit atât interesele diplomatice, cât și nevoile de prestigiu ale structurilor de conducere ale partidului.