Fenomenul meditațiilor în România a ajuns la o amploare care ar putea reprezenta o piață de aproximativ 1 miliard de euro anual. Datele oficiale de la ANAF indică faptul că, în anul 2025, doar 5% dintre profesorii din învățământul preuniversitar au declarat venituri provenite din aceste activități, înregistrându-se un număr de 12.503 de contribuabili. Această cifră este mult sub estimările realiste ale unor reprezentanți ai părinților, care susțin că numărul real de profesori care oferă meditații ar putea fi de aproximativ 60.000.
Analistul economic Adrian Negrescu explică faptul că evaziunea fiscală în acest domeniu este alimentată de salariile mici ale cadrelor didactice și de lipsa de control. Conform acestuia, există o înțelegere tacită între autorități și cei verificați, deoarece profesorii sunt nevoiți să caute venituri suplimentare pentru a compensa remunerările mici. Adrian Negrescu menționează că meditațiile funcționează ca o supapă financiară, însă subliniază că sistemul de educație nu este adaptat lumii actuale, conform rezultatelor PISA.
Cătălin Viorel Nan, președintele Federației Naționale a Părinților – Edupart, estimează că piața reală ar putea valora 5,3 miliarde de lei pe an. El se bazează pe un calcul care include aproximativ 850.000 de copii din gimnaziu și liceu, având un cost mediu anual de 6.234 de lei per copil. Cătălin Viorel Nan subliniază că meditațiile au devenit aproape o condiție necesară pentru ca elevii să țină pasul cu școala sau să treacă cu succes probele de la examenele naționale.
Președintele Federației Naționale a Părinților pune accent pe riscul inegalității de șanse, deoarece succesul la examene poate depinde de capacitatea financiară a familiei. Cătălin Viorel Nan afirmă că meditația nu trebuie să fie o taxă informală pe care familiile o plătesc pentru a compensa lipsa de competențe oferite de sistemul public. El consideră că problema nu este lipsa de documente fiscale, ci faptul că sistemul de educație nu reușește să asigure competențele de bază pentru toți copiii.
În acest context, rezultatele PISA arată că o mare parte dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la Matematică sau la lectură. Această situație obligă la o analiză a capacității sistemului public de educație de a produce competențe de bază. În timp ce meditațiile pot fi un instrument de sprijin punctual pentru elevi, ele devin problematice atunci când devin o necesitate pentru a compensa deficiențele sistemului de învățământ de stat.
Problemele de structură în sistemul de învățământ sunt vizibile și prin dificultățile de adaptare la standardele internaționale. În timp ce discuțiile despre securitatea regională și tensiunile de la granița cu Polonia continuă să fie relevante în contextul geopolitic actual, în România, presiunea asupra bugetelor familiilor prin intermediul costurilor educaționale rămâne o temă majoră de dezbatere socială. Această realitate evidențiază necesitatea unei reforme profunde în modul în care statul asigură educația gratuită și de calitate.