În dimineața zilei de 30 octombrie 1971, în jurul orei cinci, un dig al iazului de decantare de la exploatarea minieră Certej-Săcărâmb, din județul Hunedoara, a cedat sub presiunea apei și a mâlului. Acest accident industrial a provocat o viitură de steril care a lovit zona locuită din Certeju de Sus, surprinzând numeroase persoane în somn. Bilanțul final al victimelor este de 89 de morți și aproape 100 de răniți, conform cercetărilor ulterioare bazate pe documentele de arhivă.
Catastrofa a avut loc după ce o porțiune a digului, cu o lățime inițială de aproximativ 50 de metri și o înălțime de 25–27 de metri, a fost împinsă în exterior. Spărtura s-a extins ulterior până la aproximativ 80 de metri, permițând scurgerea a peste 300.000 de metri cubi de steril în localitate. Distrugerile au fost masive, afectând șase blocuri de locuințe cu câte 25 de apartamente fiecare, un cămin de nefamiliști cu 30 de camere, șapte locuințe individuale și patru construcții cu caracter sociocultural.
Documentele de la Arhivele Naționale ale României și cele din fondul Comitetului Central al PCR relevă faptul că pericolul nu era neprevăzut. Digul iazului de decantare cedase parțial și în anul 1967, însă exploatarea minieră a continuat, iar nivelul de depozitare a crescut constant. Raportul unei comisii guvernamentale a identificat factori critici precum schimbarea amplasamentului inițial al iazului, construirea locuințelor prea aproape de instalație și utilizarea continuă a iazului după incidentul anterior.
Reacția autorităților a fost marcată de controlul strict al informației, specific regimului comunist. Notele informative din perioada de după accident au arătat că organele de Securitate au luat măsuri pentru a combate comentariile negative ale localnicilor. În timp ce echipele de salvare și militarii interveneau în zonă, aparatul de partid urmărea să prevină transformarea nemulțumirii populației față de amplasarea iazului într-o contestare a conducerii exploatării sau a statului.
Deși o comisie guvernamentală a fost constituită la 2 noiembrie 1971 pentru a investiga evenimentul, procesul nu a stabilit o răspundere penală clară pentru pierderea de vieți omenești. Documentele Procuraturii Județene Hunedoara și ale Ministerului Afacerilor Interne au consemnat dificultățile operațiunilor de salvare și evoluția bilanțului victimelor. Statul a acordat ulterior despăgubiri materiale, oferind apartamente supraviețuitorilor din blocurile distruse și materiale pentru reconstrucția caselor afectate.
Exploatarea minieră în Munții Metaliferi a reprezentat un pilon economic major pentru regiune, însă procesul de prelucrare a minereului implică depozitarea reziduurilor minerale, numite steril, în iazuri de decantare. Aceste instalații industriale necesită supraveghere permanentă, deoarece orice cedare a digului transformă materialul depozitat într-o viitură cu forță distructivă extremă, capabilă să distrugă întregi așezări muncitorești în foarte scurt timp.