Oamenii de știință au descoperit că bariera de radiații care protejează Pământul nu este atât de sigură pe cât se credea anterior. În timpul unei furtuni solare extrem de puternice, desfășurată în mai 2024, un satelit japonez a detectat o creștere uriașă a numărului de particule periculoase chiar în interiorul zonei considerate protejate. Această observație contrazice ipoteza unei bariere impenetrabile care ar fi împiedicat accesul electronilor de înaltă energie către interiorul planetei.
Protecția planetei este asigurată de centurile Van Allen, două regiuni în formă de gogoașă compuse din particule încărcate electric, precum protoni și electroni. Centura exterioară conține în principal electroni care primesc energie de la activitatea Soarelui, în timp ce centura interioară este formată din protoni produși de impactul razelor cosmice cu atmosfera. Aceste regiuni, deși esențiale pentru mediul magnetic, pot deveni periculoase pentru astronauți și sateliți din cauza particulelor extrem de energetice.
Cercetătorii monitorizează de zeci de ani electronii supranumiți „ucigași”, care pot atinge viteze apropiate celei a luminii. Acești electroni pot pătrunde prin ecranele de protecție ale sateliților, deteriorând componentele electronice sensibile și reducând durata de funcționare a aparatelor orbitale. În trecut, datele de la sondele NASA indicau o limită clară la aproximativ trei raze ale Pământului, dincolo de care electronii cu energie mare erau extrem de rari.
Fenomenul observat în timpul furtunii geomagnetice de nivel G5 a fost explicat prin apariția undelor electromagnetice numite unde „cor”. Acestea au accelerat particulele chiar în interiorul zonei de protecție, în loc să le împrăștie, așa cum se întâmplă în mod normal. Satelitul japonez Arase a înregistrat o creștere spectaculoasă a fluxului de electroni la energii de aproximativ 3 megaelectronvolți, acesta crescând de peste 5.000 de ori față de nivelurile de dinainte de furtună.
Echipa de cercetare condusă de Yoshizumi Miyoshi a observat o succesiune specifică a acestui proces de accelerare. Mai întâi au crescut numărul de electroni cu energii mici, urmat de particulele cu energii mai mari după aproximativ 12 ore, iar după încă o zi, fluxul celor cu peste 3 megaelectronvolți a crescut semnificativ. Datele sugerează că electronii nu au fost doar împinși spre interior, ci au câștigat energie direct în acea zonă, formând o acumulare distinctă.
Studiul, publicat în Geophysical Research Letters, subliniază importanța înțelegerii comportamentului electronilor în condiții extreme de vreme spațială. Yoshizumi Miyoshi de la Universitatea Nagoya din Japonia a explicat că aceste informații sunt vitale pentru evaluarea riscurilor de radiații pentru navele spațiale și pentru îmbunătățirea prognozelor meteorologice spațiale. Mediul din jurul Pământului rămâne mult mai dinamic și complex decât s-a crezut până în prezent.