Cercetătorii au făcut o descoperire neașteptată și îngrijorătoare legată de accidentul nuclear de la Cernobîl, care a avut loc pe 26 aprilie 1986. Studiul fragimentelor microscopice de combustibil nuclear aruncate din reactor în timpul exploziei arată că unele dintre acestea au rămas neschimbate în decenii de la eveniment. Această constatare contrazice așteptările științifice anterioare, conform cărora aceste particule ar fi trebuit să se descompună treptat în timp.
Echipa de cercetători de la Universitatea Leibniz Hanovra și de la Helmholtz Zentrum Dresden-Rossendorf din Germania a analizat particulele pentru a înțelege stabilitatea lor. Rezultatele publicate în Journal of Hazardous Materials indică faptul că aceste fragmente acționează ca rezervoare remarcabil de persistente de produse de fisiune și actinide în mediu. Structurile conservate în aceste particule sugerează că ele vor continua să funcționeze ca rezervoare radioactive persistente în viitorul previzibil.
Analiza a vizat particule cu un diametru cuprins între 8 și 50 de micrometri, care rămân radioactive și continuă să contamineze solurile din și din jurul zonei de excludere din nordul Ucrainei. Cercetătorii au identificat trei clase distincte de particule. Prima categorie include fragmente care sunt încă similare din punct de vedere chimic și fizic cu dioxidul de uraniu, combustibilul nuclear original. A doua categorie este formată din particule parțial sau complet încapsulate în stratul de zirconiu.
O a treia categorie a apărut în urma incendiului moderatorului de grafit, care a durat zece zile. În acest proces, combustibilul a fost transformat în diverși oxizi de uraniu care se pot fragmenta ușor în praf microscopic. Aceste particule pot fi transportate de vânt, iar inhalarea lor reprezintă un pericol grav pentru sănătate. Pentru a sonda structura internă, echipa a utilizat experimente sofisticate de difracție cu raze X, descoperind că unele fragmente și-au păstrat structura originală în ciuda expunerii la intemperii.
Autorul studiului, Tobias Weissenborn, a subliniat că experimentul a studiat doar șase particule din două locații diferite, deci nu se pot trage concluzii universale. Chiar dacă se obțin medii statistice, vor exista întotdeauna valori aberante și particule mai persistente care vor elibera radionuclizi. Această descoperire sugerează că moștenirea ecologică a celui mai grav accident nuclear din lume ar putea fi prelungită prin rezistența acestor resturi radioactive.
Accidentul de la Cernobîl, survenit în Uniunea Sovietică, a implicat supraîncălzirea și explozia Reactorului 4. În momentul incidentului, s-a eliberat o coloană care conținea peste 100 de particule fierbinți, extrem de radioactive, de dimensiuni microscopice. Acest eveniment rămâne cel mai grav accident nuclear din istorie, lăsând în urmă o zonă de excludere vastă, unde monitorizarea stabilității materialelor radioactive rămâne o prioritate pentru siguranța mediului și a populației.