Inventatorul român Anastase Dragomir a contribuit semnificativ la siguranța zborului prin dezvoltarea unor sisteme de salvare a piloților și pasagerilor. Lucrările sale, realizate încă din perioada interbelică, au vizualizat soluții pentru extragerea oamenilor din aeronavele în prăbușire cu decenii înainte de apariția vitezelor supersonice. Deși invențiile sale au salvat mii de vieți, autorul a rămas în mare parte în anonimat pe parcursul carierei sale.
Născut la 6 februarie 1896 la Brăila, Anastase Dragomir a studiat la Politehnică înainte de a pleca în Franța pentru a lucra în uzine de construcție a aparatelor de zbor. În acea perioadă, împreună cu Tănase Dobrescu, el a perfecționat un sistem de salvare a echipajelor. În noiembrie 1928, a depus cererea de brevet pentru un nou sistem de parașutare, care a fost aprobat oficial în anul 1930.
Un moment de referință a fost experimentul realizat în august 1929 cu o „Cabina catapultabilă” construită la mărime naturală. Dispozitivul a fost instalat pe un avion marca Farman și testat pe aeroportul Orly din Paris, sub controlul pilotului Lucien Bossoutrot. Acest succes internațional a demonstrat eficiența conceptului de eliberare a pasagerilor prin deschizături în podeaua aeronavei, împreună cu scaunul pe care aceștia erau instalați.
După întoarcerea în țară, Dragomir a continuat cercetarea, obținând în 1950 un brevet românesc pentru „Celula parașutată”. Această invenție includea un spatar curb de glisare pentru ejectare și posibilitatea utilizării unor cabine etanșe pentru a asigura oxigenul necesar vieții. Ulterior, în 1960, a mai obținut un brevet pentru o aeronavă de transport dotată cu mai multe cabine ejectabile, extinzând conceptul de siguranță.
Deși invențiile sale au fost adoptate și perfecționate de armata americană pentru avioanele supersonice militare, meritul lui Anastase Dragomir nu a fost întotdeauna recunoscut. El a decedat în anul 1966, la vârsta de 70 de ani, fiind martorul aplicării tehnologiilor sale în aviația modernă. Contribuția sa rămâne un pilon fundamental pentru dezvoltarea sistemelor de ejectare utilizate în prezent de piloții de avioane cu reacție.
Istoria aviației a cunoscut tranziția de la epoca romantică a zborurilor timpurii la era avioanelor de înaltă performanță, o evoluție marcată de necesitatea unor mecanisme de siguranță de înaltă precizie. Invențiile care permit ejectarea controlată sunt esențiale în contextul vitezelor de zbor actuale, transformând riscul de prăbușire într o șansă de supraviețuire pentru echipaje.