Roverul Perseverance al NASA a identificat pe Marte particule de praf de dimensiuni extrem de reduse, cu o mărime de aproximativ 100 de nanometri. Aceste particule sunt de circa 500 de ori mai subțiri decât un fir de păr uman, conform datelor colectate în craterul Jezero. Această descoperire subliniază riscurile potențiale pe care praful marțian le poate reprezenta pentru sănătatea astronauților și pentru integritatea materialelor utilizate în viitoarele misiuni.
Scott VanBommel, cercetător în științe planetare la Universitatea Washington din St. Louis și membru al echipei științifice, a explicat că dimensiunea mică a particulelor crește potențialul de a pătrunde adânc în corpul uman. Particulele pot ajunge în plămâni sau chiar în fluxul sanguin, afectând organele vitale. Pericolul este accentuat de compoziția prafului, care conține siliciu, compuși ai fierului și perclorați, substanțe care sunt considerate nocive pe Pământ.
Instrumentul PIXL, instalat pe roverul Perseverance, a documentat două categorii de particule: cele ultrafine de 100 de nanometri și cele fine, cu diametre sub 2,5 micrometri. Aceste din urmă sunt de aproximativ 30 de ori mai subțiri decât un fir de păr uman. Studiul, publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), arată că gestionarea acestui praf este o provocare majoră pentru pregătirea misiunilor care vor implica prezența umană pe planetă.
Roverul a testat și modul în care praful interacționează cu diferite materiale, precum fibra sintetică Vectran și stratul protector Teflon. Mostrele, de dimensiuni de aproximativ 20 de milimetetri, au arătat comportamente diferite din cauza proprietăților electrostatice. În timp ce fibra Vectran a reținut particule mai mari, mostra de Teflon a acumulat un praf mult mai fin. Deși nu există dovezi de deteriorare a materialelor, interacțiunea rămâne un factor critic pentru designul costumelor.
NASA planifică trimiterea primilor astronauți pe Marte cel mai devreme în anii 2030, iar aceste date vor ajuta la proiectarea sistemelor de susținere a vieții. Cercetătorii analizează soluții precum sistemele „suitport” sau ecluzele cu două compartimente pentru a limita pătrunderea prafului în habitate. Rezultatele vor completa protocoalele de risc toxicologic ale agenției, asigurând că materialele alese pentru costume și habitate pot rezista mediului marțian și pot proteja echipajele.
În cadrul explorării spațiale, gestionarea prafului este o problemă recurentă, fiind observată și în misiunile Apollo desfășurate între 1969 și 1972 pe Lună. Diferența majoră este că praful lunar este generat de impacturile de micrometeoriți și este foarte abraziv, în timp ce praful marțian provine din rocile bazaltice și este influențat de vânturi și furtuni, având o compoziție chimică specifică care necesită atenție specială.