Stela Neagu, soția scriitorului și academicianului Fănuș Neagu, a decedat duminică, 27 septembrie. Decesul a fost confirmat de Anita Neagu, care a anunțat pe rețelele de socializare trecerea mamei sale la cele veșnice. Stela Neagu a avut o vârstă de 92 de ani la momentul decesului său, lăsând în urmă o familie și o comunitate care îi omagiază memoria.
Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, a oferit o descriere profundă a legăturii dintre Stela Neagu și soțul său. Acesta a subliniat faptul că aceștia au împărțit numeroase decenii și experiențe literare, de la lucrarea „Îngerul a strigat” până la „O corabie spre Bethleem”. După moartea lui Fănuș Neagu, Stela Neagu a trăit singură timp de 15 ani, pe „Scaunul singurătății”, până la această trecere în neființă.
În cadrul omagiului său, Ionuț Vulpescu a menționat că Stela Neagu poseda o energie deosebită și o poftă de viață strâns legată de literatură. El a descris casa lor de pe strada Ion Mincu ca fiind un spațiu al valorilor și al prieteniei, asemănător cu „Cartea cu prieteni” scrisă de Fănuș Neagu. Plecarea sa este văzută ca pierderea unui martor al generației de la anul 1960, descrisă drept lucidă și idealistă.
Și secretarul de stat Luca Niculescu a participat la actul de omagiu, oferind o perspectivă asupra caracterului defunctei. Acesta a descris-o pe Stela Neagu ca fiind o personalitate extrem de puternică, tonică și bine dispusă. Conform lui Luca Niculescu, aceasta era o persoană amuzantă și zâmbitoare, având opinii formatate printr-o experiență de viață extraordinară, care a marcat cercul său de cunoscuți.
Fănuș Neagu, soțul Stelei Neagu, a fost o figură centrală în cultura română, fiind scriitor, dramaturg și academician. Acesta a avut o carieră diversificată, de la redactor la reviste precum „Luceafărul” și „Amfiteatru”, până la funcția de director al Teatrului Național din București între 1993 și 1996. În anul 2001, el a devenit membru titular al Academiei Române, lăsând în urmă o moștenire literară vastă.
Cariera scriitorului Fănuș Neagu a început oficial în anul 1954, prin publicarea nuvelei „Dușman cu lumea”. De la debutul editorial din 1959, cu volumul „Ningea în Bărăgan”, acesta a continuat să publice volume de renume, precum „Somnul de la amiază” sau „Pierdut în Balcania”. Activitatea sa s-a extins și în domeniul cinematografic, contribuind cu scenarii pentru numeroase filme românești.