O echipă internațională de cercetători a reușit să reconstruiască cu o precizie sporită o eclipsă totală de Soare care a avut loc pe 17 iulie 709 î.Hr. în China. Această descoperire, bazată pe reanalizarea documentelor istorice și a calculelor astronomice, oferă noi date esențiale despre viteza de rotație a Pământului. Studiul a reușit să corecteze erori de localizare care afectau interpretarea fenomenului de acum peste 2.700 de ani.
Echipa de cercetători, condusă de specialiști afiliați Universității Nagoya din Japonia, a identificat o eroare în poziționarea vechii capitale Qufu, unde se afla curtea ducatului Lu. Coordonatele utilizate anterior în calcule plasau orașul la aproximativ opt kilometri distanță de poziția sa istorică reală. Prin corectarea acestei diferențe geografice, cercetătorii au putut stabili traseul exact al eclipsei și au transformat observația antică într-un instrument pentru studiul rotației terestre.
Informațiile provin din Analele Primăverii și Toamnei, o cronică redactată la câteva secole după eveniment, care menționează că Soarele a fost complet acoperit. Aceasta este considerată una dintre cele mai vechi relatări scrise despre o eclipsă totală de Soare ce poate fi datată cu certitudine. Cercetătorii au combinat acest text antic cu date arheologice, informații geografice și modele astronomice moderne pentru a obține rezultatele actuale.
Datele extrase sunt vitale pentru înțelegerea modului în care viteza de rotație a planetei variază în timp. Deși Pământul tinde să încetinească pe perioade lungi din cauza interacțiunilor gravitaționale cu Luna și a frecării mareelor, există și alte variații. Observarea eclipselor din trecut permite compararea poziției observate cu modelele moderne, contribuind la reconstrucția evoluției duratei zilei de-a lungul secolelor prin identificarea diferențelor de timp.
Cercetarea analizează și o descriere din Cartea Han, redactată cu șapte secole după eveniment, unde Soarele este descris ca fiind „complet galben deasupra și dedesubt”. Această mențiune ar putea fi o referință la coroana solară, oferind indicii despre activitatea Soarelui în Antichitate. Deși această interpretare privind atmosfera exterioară a Soarelui este tratată cu prudență, ea ar putea indica o revenire la o fază de activitate mai ridicată.
Studiul de acest tip se încadrează în utilizarea arheologiei și a documentelor istorice pentru a valida modelele de calcul astronomice contemporane. În astronomie, utilizarea înregistrărilor vechi este o metodă recunoscută pentru a monitoriza variațiile pe termen lung ale sistemului solar. Astfel, documentele păstrate de civilizațiile antice devin resurse științifice fundamentale pentru a înțelege comportamentul stelei noastre și evoluția dinamică a planetei.